De ce nu plecam odata din statia de autobus?

Inainte de a incepe, vreau sa precizez ca scopul acestui articol nu este acela de a fi o pledoarie catre plauzibilitatea telepatiei cat acela de a fi un apel la integritate si spirit critic intr-un domeniu in care aceste trasaturi sunt absolut esentiale.

Acum ceva timp in urma Rupert Sheldrake a tinut o prelegere la TED, faimoasa pentru faptul ca a fost ulterior "interzisa" de acestia, declarand ca ceea ce vorbeste el acolo este de fapt pseudostiinta si nu isi are locul in aceeasi oala cu celelalte idei promovate de ei. Evident, comunitatea a explodat, acuzand TED de practicarea cenzurii si agenda politica. [ prelegerea - discutia ]

Ce vorbeste el, pe scurt, e faptul ca materialismul paradigmei stiintifice actuale impiedica progresul. Acesta acuza cercetatorii de purtarea ochelarilor de cal, sau ca au, ceea ce numea R. A. Wilson, un "reality-tunnel" inflexibil. El ridica problema subiectelor tabu, cum ar fi telepatia, si cum un rationament strict materialist respinge prin definitie ipoteza existentei unui astfel de fenomen, investigarea lui devenind, prin urmare, redundanta. Sheldrake invoca cateva studii realizate pe relatia dintre caini si stapanii lor [cum ar fi asta], sentimentul care il ai cand cineva se holbeaza la tine (the sense of being stared at), cum de stii cine te suna cand iti suna telefonul, si altele, care ridica cateva semne de intrebare cel putin interesante.

In cazul unui episod telepatic ai nevoie de cel putin doua fiinte care "comunica" si un canal care face acest schimb de informatie posibil. Conform viziunii actuale din comunitatea stiintifica, acest canal trebuie sa existe cumva in spatiu si timp. Evident ca nu umblam cu cabluri dupa noi care sa ne conecteze unul de altul, deci care este domn'le canalul ala? Asa ca devine din ce in ce mai clar motivul din spatele scepticismului cu privire la existenta acestui fenomen paranormal.

Principala problema a unei paradigme este ca ea pleaca de la cateva asumptii care capata valoare de adevar incontestabil, in maniera axiomatica. Materialismul asuma faptul ca realitatea este in intregime construita din materie care respecta legile fizicii clasice. In acelasi timp, o perspectiva materialista asupra realitatii este implicit una determinista, ceea ce inseamna ca orice efect are o cauza - realitatea este ca o masa imensa de biliard cu bile care se ciocnesc incontinuu intre ele.

Rolul unei teorii este de a identifica legi si constante cu ajutorul carora sa poti face predictii. De exemplu, in cazul psihologiei evolutioniste reproducerea si supravietuirea sunt considerate constante esentiale in motivarea comporamentului uman. Cu alte cuvinte, te duci sa te tunzi pentru ca, de fapt, asta iti mareste sansele de a-ti gasi o prietena (desigur, exemplul este extrem de grosolan si prin urmare discutabil, dar scopul lui este pur ilustrativ). Din pacate, odata articulata, o teorie tinde sa aiba neortodoxul obicei de a deveni realitate pentru cei care o considera plauzibila. Si atunci cand iti insusesti o teorie ca fiind realitate, te astepti ca lucrurile sa se intample conform acelui model.

Revenind putin la exemplul cu telepatia, spuneam ca acest fenomen devine improbabil ipso facto. Nu ai un canal de transmitere existent in spatiu si timp => nu ai transmitere. Suprinzator, totusi, este faptul ca la ora actuala comunitatea academica nu are nevoie de mai mult decat ceea ce cunoaste deja pentru a putea genera posibile explicatii in aceasta directie. Majoritatea acestor cunostinte sunt des discutate in cadrul fizicii subatomice, unde non-localitatea tine ocupata atentia cercetatorilor. De exemplu, o particula aflata in stadiul de quantum superposition exista in toate starile ei posibile in acelasi timp. Adica poate fi si aici, si acolo, si dincolo in acelasi timp. O corelatie non-locala se refera la legatura dintre doua particule separate in timp si spatiu care se comporta instant similar (asta inseamna ca mai rapid decat viteza luminii - relatia dintre ele transcede dimensiunea spatio-temporala). Adica, cand una se roteste spre dreapta, cealalta se roteste instant spre stanga.

Problema e ca fizica cuantica nu prea are sens intr-o grila de lectura newtoniana, motiv pentru care se tot stipuleaza faptul ca principiile acesteia nu au legatura cu lumea materiala, pe sistemul "pai ce, tu ai vazut ceva si aici si acolo si dincolo in acelasi timp?". Personal, consider ca validitatea acestui argument devine chestionabila prin simplul fapt ca se bazeaza pe o delimitare artefactuala intre lumea materiala si lumea subatomica. Cu alte cuvinte, aceasta necesitate de a separa mediul inconjurator in bucati este legata de capacitatea limitata a sistemului nostru cognitiv si tocmai de aceea ar trebui sa aiba valoare strict instrumentala. Dar eu tot spun ca oamenii ajung sa se teama de Omul Negru. Lumea devine astfel o infinitate de bucatele si nu mai este un intreg.

De ce ne este greu sa plecam din statia de autobus, cand autobusul nu mai vine? Pentru ca am investit deja mult prea mult timp in asteptarea a ceea ce ar trebui sa se intample. In aceeasi maniera, consider ca atunci cand ajungi sa respingi din start diferite ipoteze si alegi sa ignori argumentele care o sustin, te cam astepti. Urmaresti o teorie, nu urmaresti realitatea.

Mai marea schisma si "eu" versus mine

"The planet has been through all kinds of things worse than us. It's been through earthquakes, volcanoes, plate tectonics' continental drifts, solar flares, sun spots, magnetic storms, the magnetic reverse of the poles, hundreds of thousands of years of bombardment by comets and asteroids and meteors, worldwide floods, tidal waves, worldwide fires, erosion, cosmic rays, recurrent ice ages and we think some plastic bags and some aluminum cans are going to make a difference? The planet isn't going anywhere. We are." - George Carlin

Cred ca cea mai potrivita reactie la umorul lui George Carlin este un episod maniaco-depresiv. Incepi cu un ras isteric, sfarsind trist, cu lacrimi in ochi intr-un colt intunecat.

Acum multi, multi ani am inventat uneltele - am dat cu bata-n cap unui tigru si am vazut ca-l doare. Si de-acolo-ncolo am tot folosit bata aia pentru tot felul de lucruri - cam la fel cum foloseam acu' 80 de ani cocaina la orice insemna produs farmaceutic. Fiind animale inteligente, ne-am gandit ca si o piatra ar putea fi unealta. Abracadabra, piatra a devenit unealta. Si am facut unelte din tot felul de obiecte, fiecare cu scopul ei. Uneltele astea ne ofereau un avantaj de supravietuire si succes reproductiv, pentru ca ce faceau oamenii acum 50.000 de ani? Beau, mancau, se inmulteau si incercau sa nu moara. O combinatie periculoasa, nu? Un animal inteligent, permanent motivat intrinsec sa nu moara.

Cum reusesti sa nu mori? Pai, in primul rand te feresti de situatiile care-ti pun in pericol viata (animale, conditii climatice, boli, etc.), asigurandu-ti un mediu care-ti ofera siguranta: o casa. Si niste haine. Si cateva doctorii. Poate doua, trei lemne pentru un foc si o gazela pentru cand ai musafiri (asta daca nu-i omori cand ii prinzi ca vor sa-ti fure hainele).

In spiritul a ceea ce-mi place mie sa fac, de fapt, voi incepe sa evidentiez efectul cascada prin care am ajuns sa ne temem de Omul Negru. Ce regula extragi atunci cand timpul in care stai in casa, departe de ceea ce misuna pe-afara, este direct proportional cu sansele tale de a nu muri? "Nature is bad!" - adevarata schisma, de fapt. Animalul inteligent care se zbate sa nu moara comite suicid.

Prima reactie pe care mi-o imaginez venind din partea celor care au ridicat spranceana: atunci de ce am ajuns sa traim 90 de ani? Nimic mai adevarat - am reusit sa nu murim... o perioada putin mai lunga. Rezultatele? Suntem a dracului de multi. Da' multi, ba baiatule... asa de multi incat de la 65 de ani incolo viata ta incepe, ironic, sa devina o povara pentru societatea prezenta si de prea multe ori inclusiv pentru tine.

Care este raspunsul unei societatati capitaliste in cazul asta? Mai multa exploatare, pentru ca principala asumptie a capitalismului este faptul ca resursele sunt nelimitate (...dumb, huh?). Cine mai are timp sa se gandeasca la cum o sa traiasca copiii copiilor nostri cand trebuie sa mergi la serviciu? Trebuie sa fii sigur ca nu mori! Oricum, don't be afraid, Captain Planet is here - strangem bani din pungile de plastic ca sa salvam mediul. Un pas inainte, doi inapoi. Tai copaci ca sa faci hartie pe care scrii "salvati copacii", gen.

Ironia e ca daca ne intoarcem in padure, murim in 20 de minute. Soarele incepe sa arda cam tare, si nu prea mai avem timp sa devenim toti negri si iarna e cam friguroasa, dar parca timpul e prea scurt sa ne creasca blana.

Impotriva tonului tragic cu care am prezentat modul in care vad eu lucrurile, sunt optimist. Parerea mea e ca avem nevoie de o schimbare de paradigma, pentru ca, intr-adevar, we're not killing nature, we're killing ourselves. Bucky Fuller spunea ca singura metoda prin care poti sa combati o idee este sa construiesti un nou model al realitatii. Astfel, poate ar trebui sa ne gandim cum ar trebui sa arate acest nou model. Sau, mai important, daca nu cumva principala noastra preocupare ar trebui sa fie asigurarea unui mediu propice pentru generatiile care vin, ca ele sa fie constructorii acestei noi paradigme. Ce am putea noi sa facem este, in primul rand, sa deschidem ochii si sa observam cat de normal ni se pare anormalul: incepand de la razboaie pentru petrol, cand exista tehnologie care face petrolul redundant, pana la carti, caiete, facturi & co. cand avem e-book readers, laptopuri si conturi de e-mail; 50 de masini conduse de 50 de oameni care merg in acelasi loc, si lista poate continua la nesfarsit. Small individual steps, pentru ca schimbarea nu vine din cosmos.

Baieti feminini si diete cu pastile pentru un viitor linistit

As putea sa incep acest articol formand o alianta cu criticii DSM-5 (noul manual psihiatric pentru diagnosticarea tulburarilor mentale) si sa incep sa ma iau de modul in care patologizeaza normalitatea, uitand constant ca nu suntem roboti predestinati sa functionam intr-un anumit fel. Dar aleg sa fiu Elvetia.

DSM, fie el 1, 2, 3, 4 sau 5, nu e coborat de pe Muntele Sinai. O echipa de persoane pregatite stau la o masa rotunda si discuta ce e normal si ce e patologic. Cand concluzioneaza, scriu o carte recunoscuta international - un fel de bestseller in categoria non-fictiune. De cate ori reuseste sa indeplineasca acest criteriu ramane de vazut.

Primul exemplu care mi se pare ca nu are ce cauta in categoria de non-fictiune este diagnosticul de gender identity disorder sau tulburarea identitatii de gen (TIG - criterii). Problema mea este ca diagnosticul se pune in primul rand pe faptul ca o persoana are un comportament specific celuilalt sex. Hai sa fim putin feministi si sa ne gandim cat de dumnezei suntem noi si cum creem realitatea.

In primul rand: sex vs. gen. Sex = ceea ce ti-a dat natura; gen = ceea ce se asteapta societatea. Adica tu poti sa te nasti cu un penis intre picioare, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti placa masinile si sa porti cravata. Asta se asteapta societatea de la tine atunci cand ai un penis. Imi aduc aminte de obiceiul (poate doar in Bucovina) de a oferi copilului, nou membru al familiei, o tava pe care sunt diferite obiecte: bani, tigari, rujuri, icoane si alte astfel de artefacte. De ce atunci cand un baiat alege rujul, interpretarea imediata este ca va avea multe femei? Exact asta e problema si cu diagnosticul TIG din DSM. Devine un mecanism memetic de perpetuare a rolurilor de gen - penis = masina; vagin = fusta. 

Statisticile spun ca marea majoritate a persoanelor diagnosticate cu TIG ajung sa fie adulti homosexuali. Indiferent de prejudecatile fiecaruia dintre noi, homosexualii sunt persoane capabile de a functiona perfect in societate - exista povesti cu regi homosexuali, presedinti homosexuali, tati homosexuali si preoti homosexuali.  De fapt, sansele sunt ca una din cunostintele tale sa aiba orientare homosexuala. Asa cum au existat milioane de incercari de a vindeca homosexualitatea, asa exista acum milioane de incercari de a vindeca TIG. Dar ghici ce - nu se poate vindeca, pentru ca nu este o boala. Este un profil de dezvoltare, fie el datorat unei structuri anatomice mai speciale a creierului sau nu.

Copiii diagnosticati cu TIG sufera de niveluri mai ridicate de anxietate, simptome depresive, au probleme in relatiile familiale, sunt victimizati de colegii de scoala, etc. Atunci, pe cine ajutam de fapt cand punem acest diagnostic? Oare nu pe noi (si aici ma refer la cititorii heterosexuali), aparand ceea ce ar trebui sa fie - asa cum facea mama, bunica, strabunica, stra-strabunica?

Al doilea exemplu este cresterea exponentiala in popularitatea ADHD-ului. Exista doua metode de tratament pentru aceasta maladie contemporana: medicatia si psihoterapia. Ce inseamna medicatie? Inseamna sa iei un flacon de pastile si sa-ti indopi copilul cu ele ca sa stea linistit in banca si sa consume manuale. Ce inseamna psihoterapie? Inseamna un efort pe termen lung al intregii famili de a construi si urma un plan de actiune cu scopul de a schimba patternul de comportamente problematice ale copiilor.

"Diagnoses of A.D.H.D. have been rising at the same time as we force our kids to take more high-stakes standardized tests and reduce time for recess and extracurricular recreation. It’s unreasonable to expect active youngsters to sit for hours on end." - Rachel Paster Zwiebach (sursa)

"The use of ADHD medications in Germany rose in only eighteen years from 34 kg (in 1993) to a record of no less than 1760 kg (in 2011)" (sursa)

Pe langa evidenta problema de supradiagnosticare a ADHD-ului, mi se pare scandalos si imoral ca agendele supraincarcate ale parintilor sa fie principalii beneficiari in urma tratamentului pentru ADHD. Trebuie sa deschidem putin ochii si sa observam cat de putin copii ne asteptam sa fie copiii nostri. 

Inainte de a stabili ce este normal si ce este patologic, ar trebui poate sa ne uitam in jur sa vedem cat de bolnav este mediul in care traim. Daca un bolnav printre bolnavi este normal, o persoana normala printre bolnavi trebuie sa devina bolnava? 

Despre religie si de ce nu ar trebui sa ne scoatem maselele

Asa cum jurnalele de stiri TV profita de sarbatorile ortodoxe sa-si acopere orarul si sa umple ecranele cu titluri gen "Invierea pe tocuri", asa ma voi folosi eu de aceasta oportunitate sa-mi incalc o promisiune facuta mie insumi - voi vorbi cate ceva despre religie.

Cititorul probabil intuieste o insiruire de cuvinte cu rol de a-mi exprima frustrarea referitor la institutionalizarea religiei si cat de ipocrita e sintagma "fa ce zice popa, nu ce face el". Ei bine, aici avem fiecare cate un cuvant de spus si sunt sigur ca, in mare parte, putem cadea de acord: religia e una, biserica e alta. Una e buna (sau macar are potential de a fi buna), cealalta devine copilul preferat al capitalismului pentru ca a gasit o frontiera cu potential de exploatare aproape infinit: oamenii, prin credinta lor (cultivata tot de capitalism - un tata rasist care-si vede fiul ca se scarbeste de negri) ca primesti ceea ce platesti. Dau banu', ierti pacatu', cum s-ar zice. Referitor la toata treaba asta, ori deschidem ochii si avem grija cum ne educam copiii, ori "Doamne-ajuta!".

Eu ma gandeam sa trec peste aceasta tema, nu pentru ca este neimportanta, ci pentru ca tocmai importanta ei umbreste efectele problematice ale reactiunii. Ca sa exemplific, cand incepe sa te doara o masea, nu te duci la trusa de scule, iei patentul si lasi instinctul sa faca ce stie el mai bine. O sa ai probleme cu mestecatul. Cam asa e si in cazul religiei: cand modul nostru de a manipula invataturile religiilor este problematic, nu elimi religia - you're gonna have a bad time. Daca stiu un lucru, acela este ca "adevarata bogatie-i imposibil de exprimat de scriitori, imposibil de estimat de cercetatori - de-aia vezi realitatea din mediul inconjurator, dar simti ca-n spatele ei se-ascunde un al adevar" (Cedry2k) si tocmai din cauza asta cred ca oamenii au, si vor avea tot timpul, nevoie de ghidare spirituala.

Voi arata acum cu degetul. Richard Dawkins vorbeste oriunde are ocazia despre militant atheism (ateism militant [?]). Ce inseamna militant atheism? Dawkins spune ca ateii nu mai pot fi pasivi, sa stea sa priveasca cu mainile incrucisate cum religiile pornesc razboaie si cum bisericile devin companii - "We counter the fairy tale, delusional conception and memetic mind virus of religion with facts, proved theories, universal laws and, above all, reason." (Richard Dawkins). Problema mea este ca odata cu activismul asta, alt memetic mind virus, de data asta of non-religion, se raspandeste in intreaga lume. Incapatanandu-ne sa credem ca stiinta si religia sunt exclusive, stiinta va deveni noua religie.

Dupa cum am argumentat in articole anterioare: facts, proved theories, universal laws and, above all, reason - niciuna din astea nu sunt infailibile - ABOVE ALL, REASON! Daca judecata noastra este atat de influentata de limbajul pe care il folosim, cum ne putem increde in produsul judecatii noastre ca fiind litera de lege?

Problema nu este ceea ce credem, ci cum credem ceea ce credem.

Despre "meme" si de ce nu te urci cu picioarele pe scaun cand prietenul tau vrea sa mearga la baie

Realitatea este complexa pentru ca gandim simplu. Sau, legat de tematica articolului anterior, realitatea este complexa pentru ca lucrurile sunt. In ceea ce urmeaza, voi aborda o pozitie evolutionista. Daca lucrurile nu ar fi fost, noi nu am mai fi. Sau, incercand sa ies din jocuri inutile de cuvinte, leul este naspa pentru sanatatea ta si noroc de tine ca o stii. Adaptativ, prin urmare, ca lucrurile sa fie.

Problema este ca odata ce incepi sa gandesti in reguli, cauti reguli peste tot. Si unde nu sunt reguli, le construiesti. Un exemplu dragalas (si intunecat) este comportamentul nostru cand mergem la o inmormantare. Frequently asked questions de persoane sub 30 de ani la inmormantari: "ce se face acuma?". Chiar daca nu ai auzit intrebarea asta personal, iti dai seama ca le bantuie creierul atunci cand matusa din fata lor se apleaca, in timpul slujbei, sa-si mangaie genunchii care-o chinuie si, deodata, jumatate de biserica se apleaca.

Ce vorbesc eu aici nu sunt noutati. Richard Dawkins a propus in '76 acelasi lucru, informatia transmisa cultural fiind comparata cu cea transmisa genetic, capatand numele de meme (sau memă [?], folosindu-ne de limba romana). Ce este un meme? Un meme este o unitate de informatie transmisa cultural, din generatie in generatie. Un exemplu simplu (desi extraordinar de complex) este limbajul. Vorbim pentru ca parintii nostri vorbesc si ei vorbesc pentru ca bunicii lor vorbeau si bunicii bunicilor vorbeau si tot asa. Asadar, succesul nostru ca specie tine de calitatea combinatiilor genetice si memetice. Ilustrativ, Hitler considera ca rasa ariana (combinatie genetica) este superioara si nazismul (combinatie memetica) este ideologia perfecta.

Asa cum exista gene pentru calvitie, exista meme care nu au nicio valoare adaptativa. Susan Blackmore a exemplificat (aici) folosindu-se de obiceiul semi-tamp de a indoi colturile hartiei igienice in hoteluri, moteluri sau alte astfel de locuri. Norocul nostru e ca, desi genele-s de la Doamne Doamne, memele-s de la domnu' si doamna. Putem, deci, sa le schimbam cum vor muschii nostri. Numai ca, asa cum frecvent sublinia Terence McKenna, "culture is our operating system". Si de cate ori ati vazut voi MacBook-urile sa fie prieteni cu PC-urile? Sau, cati din noi sunt prieteni cu oameni care stau invers la coada de la ghiseu, poarta tricourile pe dos si mananca supa cu paharul?

De ce nu te urci cu picioarele pe scaun cand prietenul tau vrea sa mearga la baie? Situatie ipotetica: stai la o masa de 15 oameni, si cei care stau pe o anumita latura stau cu spatarele lipite de perete. Ce inseamna asta? Asta inseamna ca prietenul tau care a baut vreo 3, 4 beri vrea sa mearga la toaleta si trebuie sa ridice 4 oameni ca sa faca asta. Intrebarea mea e: de ce ies toti de la masa, intra inapoi, ies din nou cand se intoarce prietenul tau cu zambetul pe buze de la baie, si intra iar, impiedicandu-se de picioarele de la masa, cand poti sa te urci cu picioarele pe scaun? Pentru ca ala care se urca cu picioarele pe scaun devine PC intre MacBook-uri. Sistemul de operare functioneaza gresit (gresit = deviere de la normalitatea statistica).

Concluzia: construim. Dar trebuie sa avem grija sa nu instalam ferestre in podea.

E-prime si secolul in care Aristotel s-ar trage de urechi

De ce se scarpina Mihai in cap cand Andrei il trimite pana la camara sa ii aduca palnia? Pentru ca palnia lui Andrei este de fapt o sticla de plastic taiata la jumatate. Cam la fel cum anafara (folosindu-ma de exemplul lui Robert Anton Wilson) este trupul Mantuitorului. Daca Andrei ar fi preot si l-ar trimite pe Mihai pana in altar sa-i aduca niste trup al Domnului, s-ar scarpina Mihai in cap, cautand?

In 1965, David Bourland Jr. a propus ca verbul "a fi" sa fie scos definitiv din scrierile stiintifice (si nu numai). Rezultatul? English-prime. O limba engleza unde "to be" nu exista. Bine, bine, dar de ce? Pai, logica Aristoteliana nu este infailibila. Sa luam urmatorul exemplu: Ion a inceput sa rada de o femeie care a cazut pe scari. => "Ion este o persoana insensibila" In acelasi timp, Ion i-a cumparat mamei sale flori de 8 martie. => "Ion este o persoana sensibila" Atunci Ion este si A si non A. Concluzia? Esenta Aristoteliana, adica ideea ca un stimul are o calitate intrinseca transcontextual (vaca-i mancare si-n America, si-n Romania) nu se aplica intotdeauna. De fapt, nu se aplica in majoritatea cazurilor. Sa nu uitam ca in cultura Indiana vaca este un animal sacru, nu o sursa de mancare.

OK, si care-i scopul? Scopul limbajului English-Prime e cam acelasi cu al uTorrent-ului (pe care stim cu totii ca-l folosesti sa piratezi filme, jocuri si muzica) cand iti propune sa instalezi o versiune noua. Limbajul inseamna pentru creier ceea ce software-ul inseamna pentru hardware. O versiune mai noua, si prezumtiv mai buna a limbajului o sa-ti provoace mai putine bug-uri in creier si o sa-l faca sa functioneze mai bine. Si uite-asa n-o sa te mire cand Ion i-a daruit mamei sale flori de 8 martie. Pentru ca Ion nu este insensibil. Ion s-a comportat insensibil cand femeia a cazut pe scari.

E-prime se bazeaza pe filosofia operationalista, unde nimic nu este "ceva" in sine. Observatorul atribuie semnificatii obiectelor sociale cu care interactioneaza. Prin urmare, utilitatea E-prime este mai evidenta atunci cand, in descrierea unui obiect social, introduci observatorul. Prin urmare: "Mie mi s-a parut ca Ion s-a comportat insensibil cand femeia a cazut pe scari". Prietenul lui Ion, care mananca frecvent seminte in autobuz, poate sa spuna: "Mie mi s-a parut comportamentul lui Ion foarte amuzant, cand femeia a cazut pe scari".

Implicatiile adoptarii globale (romanian-prime, french-prime, etc.), la nivel vorbit, al acestui sistem de limbaj au un potential mult mai mare decat sa stabilim daca Ion este sau nu este intr-un fel. Ganditi-va, numai, cum ar fi ca toti fanaticii religiosi sa spuna: "Eu ma regasesc cel mai bine in invataturile crestinismului si consider ca Iisus Hristos va salva lumea." in loc de "crestinismul este cel mai bun si Iisus Hristos este Mantuitorul". Dar este, oare, posibil sa nu mai folosim deloc verbul a fi? Ca un contraargument (pe langa cele aduse de critici): ma tot gandesc la cum ma jucam cand eram mic, cand crengile de copaci erau sabii si covorul era lava.


Informatii mai multe si mai formale gasesti aici.

Despre dogmatism acolo unde nu ii este locul si cum cuvantul 'pseudostiinta' merita o nou definite

"The science delusion is the belief that science already understands the nature of reality in principle, leaving only the details to be filled in." - Rupert Sheldrake

Acum ceva timp, Nicolaus Coppernicus a avut curajul sa spuna ca nu Pamantul este centrul Universului. A avut dreptate, inselandu-se. Se pare ca nici Soarele, asa cum propusese revolutionarul, nu este centrul Universului. Care e morala? "Corect" sau "adevarat" nu sunt doua din cele mai potrivite cuvinte pentru a descrie un model teoretic. De ce? Pentru ca acuratetea masuratorilor sunt direct proportionale cu caracteristicile instrumentului de masurare. Ce inseamna asta? Asta inseamna ca o sa-ti fie greu sa spui cu exactitate cate kilograme are un elefant, cand singurul instrument de care dispui este un cantar de mana. Ce faci in cazul asta? Presupui, construind modele predictive. Exemplu: Cu cat este mai mare un obiect, cu atat este mai greu. Cum testam asta? Folosind o balanta. Punem un elefant si un cal pe cele doua talere ale balantei si vedem ce se intampla. Intuitiv, elefantul inclina balanta in favoarea lui. Concludem, deci, ca teoria noastra este corecta si adevarata. Vine Ion, cu un balon plin cu aer, de doua ori mai mare decat elefantul nostru, si-l pune pe balanta. Ce observam? Rezultatele obtinute nu sunt conform predictiilor modelului nostru. Ce facem in cazul asta? Regandim modelul? Nu. Declaram studiul balonulului pseudostiinta, il ardem pe Ion pe rug si ii pedepsim aspru pe cei care mai vorbesc vreodata despre asta.

Daca ar trebui sa invatam o lectie din istorie, aceasta este faptul ca statornicia in stiinta inseamna dogmatism. Sau, folosindu-ma de cuvintele lui Bucky Fuller, "the universe consists of non-simultaneously apprehended events". Asta inseamna ca maine o sa stii mai multe decat azi. Comunitatii stiintifice, insa, ii place mult prea mult sa creada ca, in momentul in care a zis: "cu cat este mai mare un obiect, cu atat este mai greu", Dumnezeu i-a pus mana pe cap si i-a oferit reteta Universului. Si nimic nu scapa legilor lui Dumnezeu si comunitatea stiintifica este Moise coborat de pe Muntele Sinai. 

Merriam-Webster zice ca peudostiinta este un sistem de teorii, asumptii si metode, considerate in mod eronat stiintifice (link). Ce as mai adauga eu? Pseudostiinta - cuvant folosit mult prea des in limbajul comunitatatii stiintifice, dobandind astfel rolul de a marca (cam la fel de dureros cum se marcau vacile acum 50 de ani) cercetatorii care se abat de la "legile lui Dumnezeu".