vineri, 14 februarie 2014

We already are

Stăm cu ochii ațintiți asupra aceluiași punct dintr-un colț al bucătăriei, confortabil poate pentru gât la acea oră matinală, nu clipim 20 de secunde, nu răspundem la nicio întrebare. Deschidem gura și inspirăm mai mult aer decât ne trebuie, până ce, timp de jumătate de secundă nu mai auzim ceea ce se întâmplă în jur, ne frecăm cu mâinile pe față și ne ridicăm de pe scaun, cu scopul de a pregăti același bici plictisit dat aceluiași cal obosit - cafeaua.

Avem două obiective: să ne îmbrăcăm și să ne spălăm pe față și pe dinți. E simplu: dormitor sau baie. Totuși, ajungem în bucătărie, ne oprim puțin, ne uităm pe masă, ca și cum ar trebui să ne aștepte ceva acolo, deschidem frigiderul, nu luăm nimic, îl închidem și abia după mergem în baie.

Ne batem ușor cu palma peste buzunare cu scopul de a identifica tactil forma obiectelor necesare: telefonul, portofelul, cheile și eventual țigările; ne mai uitam o dată în bucătărie, dar nu mai deschidem frigiderul. Stingem lumina pe hol și ieșim din casă.

În unul din locurile: lift, scări, autobus, mașină, stradă, ne întrebăm, parca auxiliar altui gând, dacă am închis ușa. Oricum nu ne pasă. Oricum nu ne întoarcem.

În unul din locurile: școală, facultate, serviciu, etc. avem o zi din alea cinci în care nu avem chef nici măcar de alternativele menite să omoare plictiseala: Tetris, Solitaire, desen, etc. Și totuși începem să facem aceleași lucruri de care ne-am plictisit, că altceva nu știm. După 5 minute renunțăm, ridicăm privirea din birou, dornici să vedem ce se mai întâmplă în jur. În cursul acelei zile, încercam să utilizam aceleași metode menite să omoare plictiseala, de care ne-am plictisit, de cel putin 5 ori. De fiecare data ne iese prost.

Am ajuns acasă, am scăpat în sfârșit de plictiseala de la serviciu, facultate, școală. Ne-am schimbat în hainele de casă, am mâncat și apoi vrem să începem să facem ceva, doar suntem acasă, nu mai avem cum să ne plictisim. Și de parcă am avea atât de multe opțiuni și toate sunt așa de bune încât nu putem să alegem, ne așezăm în pat și ne uităm la televizor. Știm că la ora aia nu este nimic interesant. Știm că vom ajunge de cel puțin 3 ori pe toate canalele. Același lucru l-am făcut și ieri.

Într-o zi am văzut pe un post TV că roboții vor domnia lumea. Pe moment am schimbat, nefiind un program interesant pentru ora 5 p.m. Apoi l-am văzut iar și iar și iar, pentru că timp de 4 ani am făcut același lucru. Nu înțeleg de ce naiba spun că roboții VOR domnia. We already are.