De ce nu plecam odata din statia de autobus?

Inainte de a incepe, vreau sa precizez ca scopul acestui articol nu este acela de a fi o pledoarie catre plauzibilitatea telepatiei cat acela de a fi un apel la integritate si spirit critic intr-un domeniu in care aceste trasaturi sunt absolut esentiale.

Acum ceva timp in urma Rupert Sheldrake a tinut o prelegere la TED, faimoasa pentru faptul ca a fost ulterior "interzisa" de acestia, declarand ca ceea ce vorbeste el acolo este de fapt pseudostiinta si nu isi are locul in aceeasi oala cu celelalte idei promovate de ei. Evident, comunitatea a explodat, acuzand TED de practicarea cenzurii si agenda politica. [ prelegerea - discutia ]

Ce vorbeste el, pe scurt, e faptul ca materialismul paradigmei stiintifice actuale impiedica progresul. Acesta acuza cercetatorii de purtarea ochelarilor de cal, sau ca au, ceea ce numea R. A. Wilson, un "reality-tunnel" inflexibil. El ridica problema subiectelor tabu, cum ar fi telepatia, si cum un rationament strict materialist respinge prin definitie ipoteza existentei unui astfel de fenomen, investigarea lui devenind, prin urmare, redundanta. Sheldrake invoca cateva studii realizate pe relatia dintre caini si stapanii lor [cum ar fi asta], sentimentul care il ai cand cineva se holbeaza la tine (the sense of being stared at), cum de stii cine te suna cand iti suna telefonul, si altele, care ridica cateva semne de intrebare cel putin interesante.

In cazul unui episod telepatic ai nevoie de cel putin doua fiinte care "comunica" si un canal care face acest schimb de informatie posibil. Conform viziunii actuale din comunitatea stiintifica, acest canal trebuie sa existe cumva in spatiu si timp. Evident ca nu umblam cu cabluri dupa noi care sa ne conecteze unul de altul, deci care este domn'le canalul ala? Asa ca devine din ce in ce mai clar motivul din spatele scepticismului cu privire la existenta acestui fenomen paranormal.

Principala problema a unei paradigme este ca ea pleaca de la cateva asumptii care capata valoare de adevar incontestabil, in maniera axiomatica. Materialismul asuma faptul ca realitatea este in intregime construita din materie care respecta legile fizicii clasice. In acelasi timp, o perspectiva materialista asupra realitatii este implicit una determinista, ceea ce inseamna ca orice efect are o cauza - realitatea este ca o masa imensa de biliard cu bile care se ciocnesc incontinuu intre ele.

Rolul unei teorii este de a identifica legi si constante cu ajutorul carora sa poti face predictii. De exemplu, in cazul psihologiei evolutioniste reproducerea si supravietuirea sunt considerate constante esentiale in motivarea comporamentului uman. Cu alte cuvinte, te duci sa te tunzi pentru ca, de fapt, asta iti mareste sansele de a-ti gasi o prietena (desigur, exemplul este extrem de grosolan si prin urmare discutabil, dar scopul lui este pur ilustrativ). Din pacate, odata articulata, o teorie tinde sa aiba neortodoxul obicei de a deveni realitate pentru cei care o considera plauzibila. Si atunci cand iti insusesti o teorie ca fiind realitate, te astepti ca lucrurile sa se intample conform acelui model.

Revenind putin la exemplul cu telepatia, spuneam ca acest fenomen devine improbabil ipso facto. Nu ai un canal de transmitere existent in spatiu si timp => nu ai transmitere. Suprinzator, totusi, este faptul ca la ora actuala comunitatea academica nu are nevoie de mai mult decat ceea ce cunoaste deja pentru a putea genera posibile explicatii in aceasta directie. Majoritatea acestor cunostinte sunt des discutate in cadrul fizicii subatomice, unde non-localitatea tine ocupata atentia cercetatorilor. De exemplu, o particula aflata in stadiul de quantum superposition exista in toate starile ei posibile in acelasi timp. Adica poate fi si aici, si acolo, si dincolo in acelasi timp. O corelatie non-locala se refera la legatura dintre doua particule separate in timp si spatiu care se comporta instant similar (asta inseamna ca mai rapid decat viteza luminii - relatia dintre ele transcede dimensiunea spatio-temporala). Adica, cand una se roteste spre dreapta, cealalta se roteste instant spre stanga.

Problema e ca fizica cuantica nu prea are sens intr-o grila de lectura newtoniana, motiv pentru care se tot stipuleaza faptul ca principiile acesteia nu au legatura cu lumea materiala, pe sistemul "pai ce, tu ai vazut ceva si aici si acolo si dincolo in acelasi timp?". Personal, consider ca validitatea acestui argument devine chestionabila prin simplul fapt ca se bazeaza pe o delimitare artefactuala intre lumea materiala si lumea subatomica. Cu alte cuvinte, aceasta necesitate de a separa mediul inconjurator in bucati este legata de capacitatea limitata a sistemului nostru cognitiv si tocmai de aceea ar trebui sa aiba valoare strict instrumentala. Dar eu tot spun ca oamenii ajung sa se teama de Omul Negru. Lumea devine astfel o infinitate de bucatele si nu mai este un intreg.

De ce ne este greu sa plecam din statia de autobus, cand autobusul nu mai vine? Pentru ca am investit deja mult prea mult timp in asteptarea a ceea ce ar trebui sa se intample. In aceeasi maniera, consider ca atunci cand ajungi sa respingi din start diferite ipoteze si alegi sa ignori argumentele care o sustin, te cam astepti. Urmaresti o teorie, nu urmaresti realitatea.

Mai marea schisma si "eu" versus mine

"The planet has been through all kinds of things worse than us. It's been through earthquakes, volcanoes, plate tectonics' continental drifts, solar flares, sun spots, magnetic storms, the magnetic reverse of the poles, hundreds of thousands of years of bombardment by comets and asteroids and meteors, worldwide floods, tidal waves, worldwide fires, erosion, cosmic rays, recurrent ice ages and we think some plastic bags and some aluminum cans are going to make a difference? The planet isn't going anywhere. We are." - George Carlin

Cred ca cea mai potrivita reactie la umorul lui George Carlin este un episod maniaco-depresiv. Incepi cu un ras isteric, sfarsind trist, cu lacrimi in ochi intr-un colt intunecat.

Acum multi, multi ani am inventat uneltele - am dat cu bata-n cap unui tigru si am vazut ca-l doare. Si de-acolo-ncolo am tot folosit bata aia pentru tot felul de lucruri - cam la fel cum foloseam acu' 80 de ani cocaina la orice insemna produs farmaceutic. Fiind animale inteligente, ne-am gandit ca si o piatra ar putea fi unealta. Abracadabra, piatra a devenit unealta. Si am facut unelte din tot felul de obiecte, fiecare cu scopul ei. Uneltele astea ne ofereau un avantaj de supravietuire si succes reproductiv, pentru ca ce faceau oamenii acum 50.000 de ani? Beau, mancau, se inmulteau si incercau sa nu moara. O combinatie periculoasa, nu? Un animal inteligent, permanent motivat intrinsec sa nu moara.

Cum reusesti sa nu mori? Pai, in primul rand te feresti de situatiile care-ti pun in pericol viata (animale, conditii climatice, boli, etc.), asigurandu-ti un mediu care-ti ofera siguranta: o casa. Si niste haine. Si cateva doctorii. Poate doua, trei lemne pentru un foc si o gazela pentru cand ai musafiri (asta daca nu-i omori cand ii prinzi ca vor sa-ti fure hainele).

In spiritul a ceea ce-mi place mie sa fac, de fapt, voi incepe sa evidentiez efectul cascada prin care am ajuns sa ne temem de Omul Negru. Ce regula extragi atunci cand timpul in care stai in casa, departe de ceea ce misuna pe-afara, este direct proportional cu sansele tale de a nu muri? "Nature is bad!" - adevarata schisma, de fapt. Animalul inteligent care se zbate sa nu moara comite suicid.

Prima reactie pe care mi-o imaginez venind din partea celor care au ridicat spranceana: atunci de ce am ajuns sa traim 90 de ani? Nimic mai adevarat - am reusit sa nu murim... o perioada putin mai lunga. Rezultatele? Suntem a dracului de multi. Da' multi, ba baiatule... asa de multi incat de la 65 de ani incolo viata ta incepe, ironic, sa devina o povara pentru societatea prezenta si de prea multe ori inclusiv pentru tine.

Care este raspunsul unei societatati capitaliste in cazul asta? Mai multa exploatare, pentru ca principala asumptie a capitalismului este faptul ca resursele sunt nelimitate (...dumb, huh?). Cine mai are timp sa se gandeasca la cum o sa traiasca copiii copiilor nostri cand trebuie sa mergi la serviciu? Trebuie sa fii sigur ca nu mori! Oricum, don't be afraid, Captain Planet is here - strangem bani din pungile de plastic ca sa salvam mediul. Un pas inainte, doi inapoi. Tai copaci ca sa faci hartie pe care scrii "salvati copacii", gen.

Ironia e ca daca ne intoarcem in padure, murim in 20 de minute. Soarele incepe sa arda cam tare, si nu prea mai avem timp sa devenim toti negri si iarna e cam friguroasa, dar parca timpul e prea scurt sa ne creasca blana.

Impotriva tonului tragic cu care am prezentat modul in care vad eu lucrurile, sunt optimist. Parerea mea e ca avem nevoie de o schimbare de paradigma, pentru ca, intr-adevar, we're not killing nature, we're killing ourselves. Bucky Fuller spunea ca singura metoda prin care poti sa combati o idee este sa construiesti un nou model al realitatii. Astfel, poate ar trebui sa ne gandim cum ar trebui sa arate acest nou model. Sau, mai important, daca nu cumva principala noastra preocupare ar trebui sa fie asigurarea unui mediu propice pentru generatiile care vin, ca ele sa fie constructorii acestei noi paradigme. Ce am putea noi sa facem este, in primul rand, sa deschidem ochii si sa observam cat de normal ni se pare anormalul: incepand de la razboaie pentru petrol, cand exista tehnologie care face petrolul redundant, pana la carti, caiete, facturi & co. cand avem e-book readers, laptopuri si conturi de e-mail; 50 de masini conduse de 50 de oameni care merg in acelasi loc, si lista poate continua la nesfarsit. Small individual steps, pentru ca schimbarea nu vine din cosmos.