Cred ca cea mai potrivita reactie la umorul lui George Carlin este un episod maniaco-depresiv. Incepi cu un ras isteric, sfarsind trist, cu lacrimi in ochi intr-un colt intunecat.
Acum multi, multi ani am inventat uneltele - am dat cu bata-n cap unui tigru si am vazut ca-l doare. Si de-acolo-ncolo am tot folosit bata aia pentru tot felul de lucruri - cam la fel cum foloseam acu' 80 de ani cocaina la orice insemna produs farmaceutic. Fiind animale inteligente, ne-am gandit ca si o piatra ar putea fi unealta. Abracadabra, piatra a devenit unealta. Si am facut unelte din tot felul de obiecte, fiecare cu scopul ei. Uneltele astea ne ofereau un avantaj de supravietuire si succes reproductiv, pentru ca ce faceau oamenii acum 50.000 de ani? Beau, mancau, se inmulteau si incercau sa nu moara. O combinatie periculoasa, nu? Un animal inteligent, permanent motivat intrinsec sa nu moara.
Cum reusesti sa nu mori? Pai, in primul rand te feresti de situatiile care-ti pun in pericol viata (animale, conditii climatice, boli, etc.), asigurandu-ti un mediu care-ti ofera siguranta: o casa. Si niste haine. Si cateva doctorii. Poate doua, trei lemne pentru un foc si o gazela pentru cand ai musafiri (asta daca nu-i omori cand ii prinzi ca vor sa-ti fure hainele).
In spiritul a ceea ce-mi place mie sa fac, de fapt, voi incepe sa evidentiez efectul cascada prin care am ajuns sa ne temem de Omul Negru. Ce regula extragi atunci cand timpul in care stai in casa, departe de ceea ce misuna pe-afara, este direct proportional cu sansele tale de a nu muri? "Nature is bad!" - adevarata schisma, de fapt. Animalul inteligent care se zbate sa nu moara comite suicid.
Prima reactie pe care mi-o imaginez venind din partea celor care au ridicat spranceana: atunci de ce am ajuns sa traim 90 de ani? Nimic mai adevarat - am reusit sa nu murim... o perioada putin mai lunga. Rezultatele? Suntem a dracului de multi. Da' multi, ba baiatule... asa de multi incat de la 65 de ani incolo viata ta incepe, ironic, sa devina o povara pentru societatea prezenta si de prea multe ori inclusiv pentru tine.
Care este raspunsul unei societatati capitaliste in cazul asta? Mai multa exploatare, pentru ca principala asumptie a capitalismului este faptul ca resursele sunt nelimitate (...dumb, huh?). Cine mai are timp sa se gandeasca la cum o sa traiasca copiii copiilor nostri cand trebuie sa mergi la serviciu? Trebuie sa fii sigur ca nu mori! Oricum, don't be afraid, Captain Planet is here - strangem bani din pungile de plastic ca sa salvam mediul. Un pas inainte, doi inapoi. Tai copaci ca sa faci hartie pe care scrii "salvati copacii", gen.
Ironia e ca daca ne intoarcem in padure, murim in 20 de minute. Soarele incepe sa arda cam tare, si nu prea mai avem timp sa devenim toti negri si iarna e cam friguroasa, dar parca timpul e prea scurt sa ne creasca blana.
Impotriva tonului tragic cu care am prezentat modul in care vad eu lucrurile, sunt optimist. Parerea mea e ca avem nevoie de o schimbare de paradigma, pentru ca, intr-adevar, we're not killing nature, we're killing ourselves. Bucky Fuller spunea ca singura metoda prin care poti sa combati o idee este sa construiesti un nou model al realitatii. Astfel, poate ar trebui sa ne gandim cum ar trebui sa arate acest nou model. Sau, mai important, daca nu cumva principala noastra preocupare ar trebui sa fie asigurarea unui mediu propice pentru generatiile care vin, ca ele sa fie constructorii acestei noi paradigme. Ce am putea noi sa facem este, in primul rand, sa deschidem ochii si sa observam cat de normal ni se pare anormalul: incepand de la razboaie pentru petrol, cand exista tehnologie care face petrolul redundant, pana la carti, caiete, facturi & co. cand avem e-book readers, laptopuri si conturi de e-mail; 50 de masini conduse de 50 de oameni care merg in acelasi loc, si lista poate continua la nesfarsit. Small individual steps, pentru ca schimbarea nu vine din cosmos.
Actually, it may be that it does come from out there.
RăspundețiȘtergereRecunosc ca n-am fost niciodata atat de iesit din namolul propriu astfel incat sa ma uit si la al celorlalti, insa am citit ce-ai scris mai sus si mi-a venit in cap o chestie legata de ce facem si cum facem noi oamenii ca sa ne ducem traiul.
Suntem multi, cum ai zis si tu, si, ce-i drept, pentru ca suntem asa de destepti e mai greu sa gasesti o pozitie in care sa vezi o miscare organizata de ansamblu in tot vacarmul asta multi-cultural si numaistiucumist. Cu toate astea suntem o gramada si avem destule chestii in comun - say... for one, we belong to the same species - incat sa putem fi priviti asa cum privim noi furnicile. Considerand asta, nu vad nicio tendinta a rasei umane de a-si rezerva un buffer pentru less-immediate future development... si nu ma mir. Nu s-a mai intamplat. Nu am mai fost niciodata over-crowded, nu am mai fost niciodata amenintati de resource depletion... si suntem la fel de ignoranti ca intotdeauna - it took not one, but two atomic bombs landing each in a different human settlement, actually targeting humans on purpose, on other humans' purpose, to make us realise that maybe we went a little far with waving our metaphorical genitalia at eachother in order to figure out which is bigger. Si cum am facut asta, cum am inceput sa luam masuri. DUPA. Nu inainte. Suntem toti aceeasi specie. Nu se zice ca cel mai bine invatam din greselile proprii? Se aplica si la scala larga. FOARTE larga. Nu ne trebuie metode de a solutiona marile probleme ale stadiului de... nu stiu... evolutie... in care ne aflam. Ne trebuie metode de a ilustra cat mai viu si cert consecintele - ca sa se apropie cat mai mult de the real deal. N-ati vazut ca de indata ce au gasit meteoritul ala care se indreapta pretty much towards us - si am ajuns in era in care calculul traiectoriilor corpurilor de-afara e pretty fucking accurate - au gasit vreo 3 solutii ca sa scape de el? Pe ideea: we all know what happens if big enough foreign rock makes booboo to our rock. In prezent marja asta de viitor apropiat in care alocam atentie pentru consecinte e minuscula. E, probabil, din ce in ce mai mare, but ultimately puny. Mi s-ar parea mai eficient ca aia cu bani sa fie speriati pana in maduva oaselor si sa inceapa sa injecteze fonduri imense in whatever needed decat sa aiba mereu niste sateliti pe langa ei care sa le ceara bani... si ei sa dea, poate, din ce in ce mai mult... but ultimately too little. Just sayin'...
Vad dezvoltarea noastra, a oamenilor ca gramada, ca pe un organism programat sa se adapteze si care sufera constant mutatii. Bad mutations are ignored, they die off fast, they're not important. Good mutations, however, gave us things from fire to penicillin (to mobile phones with qwerty keyboards ...damn thing... >.<) ...si sunt exact motivul pentru care we're gonna make it, somehow. Ma rog, mutatiile astea si faptul ca am trait atat de mult printre ideea de nava spatiala incat imi acord moftul de a crede ca e pe vine :))
Nu stiu daca darwinismul social mai poate actiona eficient in timpul ramas, tinand cont de felul in care creierele noastre s-au obisnuit sa lucreze de atatea zeci de mii de ani. Ceea ce am eu in minte cand propun aceasta schimbare de paradigma pleaca inclusiv de la constientizarea acestei rationalizari a anxietatii generate de faptul ca stim ca we are slowly fucking ourselves. In aceasta linie, speranta pentru nava spatiala de care vorbesti poate ramane vie, dar trebuie constientizat faptul ca nu incap 7 miliarde de oameni in nava aia spatiala. In paradigma actuala, faptul ca unii se urca in nava si altii raman sa emane miros de prajeala sub razele solare este normal: fuck poor people, some have to die anyway. Schimbarea poate veni din cosmos atata timp cat intelegem faptul ca noi facem parte din cosmos. Toti - nu pe straturi sociale inventate de creiere flamande (ceea ce mie imi place sa numesc "cum am ajuns sa ne fie frica de Omul Negru") si mai ales nu ca entitati separate de tot ceea ce ne inconjoara, indreptatite intr-un oarecare fel sa fim mai presus decat absolut orice.
Ștergere