Baieti feminini si diete cu pastile pentru un viitor linistit

As putea sa incep acest articol formand o alianta cu criticii DSM-5 (noul manual psihiatric pentru diagnosticarea tulburarilor mentale) si sa incep sa ma iau de modul in care patologizeaza normalitatea, uitand constant ca nu suntem roboti predestinati sa functionam intr-un anumit fel. Dar aleg sa fiu Elvetia.

DSM, fie el 1, 2, 3, 4 sau 5, nu e coborat de pe Muntele Sinai. O echipa de persoane pregatite stau la o masa rotunda si discuta ce e normal si ce e patologic. Cand concluzioneaza, scriu o carte recunoscuta international - un fel de bestseller in categoria non-fictiune. De cate ori reuseste sa indeplineasca acest criteriu ramane de vazut.

Primul exemplu care mi se pare ca nu are ce cauta in categoria de non-fictiune este diagnosticul de gender identity disorder sau tulburarea identitatii de gen (TIG - criterii). Problema mea este ca diagnosticul se pune in primul rand pe faptul ca o persoana are un comportament specific celuilalt sex. Hai sa fim putin feministi si sa ne gandim cat de dumnezei suntem noi si cum creem realitatea.

In primul rand: sex vs. gen. Sex = ceea ce ti-a dat natura; gen = ceea ce se asteapta societatea. Adica tu poti sa te nasti cu un penis intre picioare, dar asta nu inseamna ca trebuie sa-ti placa masinile si sa porti cravata. Asta se asteapta societatea de la tine atunci cand ai un penis. Imi aduc aminte de obiceiul (poate doar in Bucovina) de a oferi copilului, nou membru al familiei, o tava pe care sunt diferite obiecte: bani, tigari, rujuri, icoane si alte astfel de artefacte. De ce atunci cand un baiat alege rujul, interpretarea imediata este ca va avea multe femei? Exact asta e problema si cu diagnosticul TIG din DSM. Devine un mecanism memetic de perpetuare a rolurilor de gen - penis = masina; vagin = fusta. 

Statisticile spun ca marea majoritate a persoanelor diagnosticate cu TIG ajung sa fie adulti homosexuali. Indiferent de prejudecatile fiecaruia dintre noi, homosexualii sunt persoane capabile de a functiona perfect in societate - exista povesti cu regi homosexuali, presedinti homosexuali, tati homosexuali si preoti homosexuali.  De fapt, sansele sunt ca una din cunostintele tale sa aiba orientare homosexuala. Asa cum au existat milioane de incercari de a vindeca homosexualitatea, asa exista acum milioane de incercari de a vindeca TIG. Dar ghici ce - nu se poate vindeca, pentru ca nu este o boala. Este un profil de dezvoltare, fie el datorat unei structuri anatomice mai speciale a creierului sau nu.

Copiii diagnosticati cu TIG sufera de niveluri mai ridicate de anxietate, simptome depresive, au probleme in relatiile familiale, sunt victimizati de colegii de scoala, etc. Atunci, pe cine ajutam de fapt cand punem acest diagnostic? Oare nu pe noi (si aici ma refer la cititorii heterosexuali), aparand ceea ce ar trebui sa fie - asa cum facea mama, bunica, strabunica, stra-strabunica?

Al doilea exemplu este cresterea exponentiala in popularitatea ADHD-ului. Exista doua metode de tratament pentru aceasta maladie contemporana: medicatia si psihoterapia. Ce inseamna medicatie? Inseamna sa iei un flacon de pastile si sa-ti indopi copilul cu ele ca sa stea linistit in banca si sa consume manuale. Ce inseamna psihoterapie? Inseamna un efort pe termen lung al intregii famili de a construi si urma un plan de actiune cu scopul de a schimba patternul de comportamente problematice ale copiilor.

"Diagnoses of A.D.H.D. have been rising at the same time as we force our kids to take more high-stakes standardized tests and reduce time for recess and extracurricular recreation. It’s unreasonable to expect active youngsters to sit for hours on end." - Rachel Paster Zwiebach (sursa)

"The use of ADHD medications in Germany rose in only eighteen years from 34 kg (in 1993) to a record of no less than 1760 kg (in 2011)" (sursa)

Pe langa evidenta problema de supradiagnosticare a ADHD-ului, mi se pare scandalos si imoral ca agendele supraincarcate ale parintilor sa fie principalii beneficiari in urma tratamentului pentru ADHD. Trebuie sa deschidem putin ochii si sa observam cat de putin copii ne asteptam sa fie copiii nostri. 

Inainte de a stabili ce este normal si ce este patologic, ar trebui poate sa ne uitam in jur sa vedem cat de bolnav este mediul in care traim. Daca un bolnav printre bolnavi este normal, o persoana normala printre bolnavi trebuie sa devina bolnava? 

Despre religie si de ce nu ar trebui sa ne scoatem maselele

Asa cum jurnalele de stiri TV profita de sarbatorile ortodoxe sa-si acopere orarul si sa umple ecranele cu titluri gen "Invierea pe tocuri", asa ma voi folosi eu de aceasta oportunitate sa-mi incalc o promisiune facuta mie insumi - voi vorbi cate ceva despre religie.

Cititorul probabil intuieste o insiruire de cuvinte cu rol de a-mi exprima frustrarea referitor la institutionalizarea religiei si cat de ipocrita e sintagma "fa ce zice popa, nu ce face el". Ei bine, aici avem fiecare cate un cuvant de spus si sunt sigur ca, in mare parte, putem cadea de acord: religia e una, biserica e alta. Una e buna (sau macar are potential de a fi buna), cealalta devine copilul preferat al capitalismului pentru ca a gasit o frontiera cu potential de exploatare aproape infinit: oamenii, prin credinta lor (cultivata tot de capitalism - un tata rasist care-si vede fiul ca se scarbeste de negri) ca primesti ceea ce platesti. Dau banu', ierti pacatu', cum s-ar zice. Referitor la toata treaba asta, ori deschidem ochii si avem grija cum ne educam copiii, ori "Doamne-ajuta!".

Eu ma gandeam sa trec peste aceasta tema, nu pentru ca este neimportanta, ci pentru ca tocmai importanta ei umbreste efectele problematice ale reactiunii. Ca sa exemplific, cand incepe sa te doara o masea, nu te duci la trusa de scule, iei patentul si lasi instinctul sa faca ce stie el mai bine. O sa ai probleme cu mestecatul. Cam asa e si in cazul religiei: cand modul nostru de a manipula invataturile religiilor este problematic, nu elimi religia - you're gonna have a bad time. Daca stiu un lucru, acela este ca "adevarata bogatie-i imposibil de exprimat de scriitori, imposibil de estimat de cercetatori - de-aia vezi realitatea din mediul inconjurator, dar simti ca-n spatele ei se-ascunde un al adevar" (Cedry2k) si tocmai din cauza asta cred ca oamenii au, si vor avea tot timpul, nevoie de ghidare spirituala.

Voi arata acum cu degetul. Richard Dawkins vorbeste oriunde are ocazia despre militant atheism (ateism militant [?]). Ce inseamna militant atheism? Dawkins spune ca ateii nu mai pot fi pasivi, sa stea sa priveasca cu mainile incrucisate cum religiile pornesc razboaie si cum bisericile devin companii - "We counter the fairy tale, delusional conception and memetic mind virus of religion with facts, proved theories, universal laws and, above all, reason." (Richard Dawkins). Problema mea este ca odata cu activismul asta, alt memetic mind virus, de data asta of non-religion, se raspandeste in intreaga lume. Incapatanandu-ne sa credem ca stiinta si religia sunt exclusive, stiinta va deveni noua religie.

Dupa cum am argumentat in articole anterioare: facts, proved theories, universal laws and, above all, reason - niciuna din astea nu sunt infailibile - ABOVE ALL, REASON! Daca judecata noastra este atat de influentata de limbajul pe care il folosim, cum ne putem increde in produsul judecatii noastre ca fiind litera de lege?

Problema nu este ceea ce credem, ci cum credem ceea ce credem.