"Je suis doar oleacă de Charlie" sau "Zeusul zelos"

Nu m-am putut abține de la a-mi și eu cu părerea. Doar am dreptul la liberă exprimare.

Ce s-a întâmplat zilele astea în Franța a fost un fenomen extrem de controversat. De-asta se bat în reacții mari oameni din lumea politică, jurnalistică și, în general, din lumea formatoare de opinii. De-asta se bat în reacții share-uitorii de pe Facebook (printre care mă număr și eu).

Ceea ce am observat în fenomenul de pe Facebook este că oamenii nu fac o analiză a realității, ci a unei dorințe de realități, a unui ideal, unde oamenii respectă regulile și unicorni stau sub cascade. Un fel de n-ai voie să trișezi. Doar că Charlie Hebdo a uitat că jucăm și cu trișori.

Regulile sunt următoarele:

1. Fiecare dintre noi are voie să spună ce vrea el.

2. Dacă te oftici, n-ai voie să mă bați.

Ghiciți ce regulă sunt pregătiți trișorii să încalce.

Realitatea este că majoritatea teroriștilor, cel puțin oamenii care fac chestii de-astea, sunt musulmani. Și Franța are 5 milioane de musulmani. Probabilitatea ca 200 – 300.000 dintre ei să aibă tendințe fanatice, extremiste, teroriste, cum vreți voi, e destul de mare, zic eu. Estimez. Prin urmare, pe la tine prin oraș umblă, prin metrou, prin parc, în autobuz sau prin mall, oameni care ar fi pregătiți oricând să ucidă. Și Charlie joacă jocul ăsta cu ei. Toți îl jucăm, pentru că libertatea de exprimare este un drept fundamental. Teroriștii sunt și ei obligați să accepte aceste reguli, pentru că sunt în Franța. La fel cum îți spune un robot de la Orange când suni la un operator că apelul tău va fi înregistrat și continuarea apelului reprezintă acceptul tău, la fel e și în Franța: dacă vii aici, accepți regulile noastre.

Realitatea reală este că acești oameni sunt pregătiți să încalce regulile. Charlie bănuia, și acum a aflat cu certitudine, că teroriștii sunt pregătiți să încalce aceste reguli și să fie eliminați din joc. Ce se întâmplă când încalci regulile? Time-out sau ești eliminat. Dacă încalci dreptul la liberă exprimare sau bați pe careva, ești trimis la închisoare. Cât stai acolo depinde de cât de grav ai încălcat regulile. Doar că teroriștii nu-ți dau o palmă peste frunte sau un șut în fund. Nu, nu, nu. Ei detonează chestii, ei împușcă oameni în cap și aruncă cu molotovuri. Nu știu să încalce regulile moderat.

Că de-acuma, să fim sinceri, multora ne vine să mai încalcăm regula asta câteodată. Nu o facem. Când te enervezi, te abții, înjuri, ofensezi și tu, dar nu te bați. Unii se mai scapă și acolo. Mai dau câte o palmă peste ochi. Dar nu-l omori. Asta-i cea mai importantă regulă morală. Nu-l omorî pe altul. Când te-oftici, pleacă acasă, fă altceva, dar nu provoca rău fizic altuia și mai ales nu atenta la viața lui.

Însă, realitatea este că unii oameni încalcă foarte grosolan această regulă. Și repet: Charlie știa asta. Charlie știa asta mai bine decât oricine, pentru că a fost amenințat o lungă perioadă de timp, și a mai avut parte chiar și de atentate. Charlie, Charlie, Charlie... Ai ales conștient să joci jocul ăsta cu cei mai mari trișori. Ai tot dreptul. Ai absolut tot dreptul să joci acest joc cu cine vrei tu. Dar tu ai uitat că trișorii nu pot fi eliminați decât după ce trișează, nu înainte? Zelos ai fost, Zeus.

Hai să metaforizăm puțin jocul pe care l-a jucat Charlie. Am citit zilele trecute impresiile lui Lucian Mîndruță despre acest incident. El a spus că dacă jurnaliștii de la Charlie Hebdo sunt vinovați de propria moarte, atunci femeile cu fustă scurtă sunt vinovate în eventualitatea unui viol. Hai să mergem pe exemplul ăsta, că-mi place. Bănuiesc că majoritatea, dacă nu chiar toți, suntem de acord cu faptul că singurii vinovați de moartea jurnaliștilor sunt teroriștii. Ei au fost cei care au apăsat pe trăgaci, și asta contează: cine apasă pe trăgaci. Dar nu putem desconsidera faptul că Charlie a jucat periculos. Și asta se întâmplă în lumea reală. Asta este realitatea. A crede că nu se va întâmpla nimic, pentru că trăim într-o lume perfectă unde regulile nu se încalcă, este idealist și naiv. Când joci jocul ăsta cu teroriștii, joci cu trișori gata să te omoare. Nu au voie, chiar nu au voie, dar nu le pasă. În contextul analogiei lui Mîndruță, Charlie a ales să poarte repetat aceeași fustă scurtă noaptea, pe strada pe care a mai fost fluierat de zeci de ori în trecut. Are tot dreptul, absolut tot dreptul, dar a luat această decizie conștient de posibilitatea unui viol. Întrebarea este: a meritat?

Eu chiar cred în dreptul la liberă exprimare. Cred că orice om, din orice colț al lumii, ar trebui să aibă dreptul să spună absolut orice dorește. Dar în același timp cred și în faptul că ai nevoie de o doză de înțelepciune în felul în care te folosești de această putere și în felul în care joci acest joc. Pentru că și libertatea de exprimare este o putere coruptibilă de dorințe mai mult sau mai puțin perfide. Charlie a ales să facă profit în urma folosirii acestei puteri. A făcut o afacere din asta. S-a lăsat mânat de recompensele materiale din urma folosirii exprimării libere, și a colindat insistent străzile întunecate în fustă scurtă. Nu el este responsabil pentru faptul că golanii au sărit la viol, dar nici fusta aia nu era chiar atât de faină încât să merite riscul. Știu, știu, știu. Aici este o părere subiectivă, pentru că eu consider că desenele lor nu și-au avut rostul. Dar cei care consideră că merită, că și-au folosit libertatea de exprimare într-un mod semnificativ fie pentru ei, fie pentru societate, care să le dea o satisfacție, care să împlinească o dorință, sau pur și simplu un moft, nu pot să nu fie de acord cu faptul că erau în deplină cunoaștere a faptului că tot calcă mâța pe coadă. Și asta este raportat la realitatea lucrurilor: teroriștii omoară oameni. Asta se întâmplă în lumea reală.

A te aștepta ca leul să nu te mănânce pentru că tu nu l-ai mâncat pe el sau, în acest caz, pentru că nu are voie, este visător și nerealist. Când te plimbi prin cușca leilor, te aștepți la un oarecare set de posibile scenarii. Iei în calcul faptul că ai putea fi mâncat. Ceea ce eu cred că oamenii desconsideră când analizează acest eveniment este motivația lui Charlie de a se plimba prin cușca leilor. Charlie nu făcea slalom printre lei pentru a salva viața unui copil, sau pentru a opri o bombă nucleară. Charlie făcea slalom printre lei pentru că vindea bilete la spectacol. Are absolut tot dreptul să facă asta, dar, cel puțin pentru mine, asta nu înseamnă că e o mișcare înțeleaptă.

Dreptul la vot este fundamental într-un stat democratic (la fel cum este dreptul la liberă exprimare). Dar felul în care decizi să te folosești de acest drept contează foarte mult, într-o lume reală. A te aștepta la un guvernământ corect din partea unui partid căruia alegi să-ți vinzi votul, pentru că nu este corect ca aceștia să încalce regulile, mi se pare naiv. Faptul că politicienii respectivi au ales conștient să-ți facă rău este absolut vina lor. Ei au luat această decizie. Dar nu poți nega faptul că nu te-ai folosit înțelept de puterea pe care statul de drept ți-o oferă.

Acest eveniment nu s-a întâmplat într-un context de suprimare la libertății de exprimare. Acest eveniment s-a întâmplat tocmai într-un context de exprimare fără limite a propriei opinii. Charlie și-a exprimat părerea. Și faptul că Charlie a fost rănit ne atrage atenția asupra faptului că există trișori și că trebuie să luăm acest lucru în calcul și, pe cât posibil, să-i scoatem din joc, sau să-i facem să respecte regulile înainte să ne strice joaca. Dar faptul că vinzi bilete la spectacol merită plimbarea prin cușca leilor? Se poate să merite, dar se poate să nu.

Je suis doar oleacă de Charlie. Oamenii au dreptul să exprime absolut orice doresc ei, oricând, oriunde și împiedicarea exercitării acestui drept trebuie pedepsită. Dar asta nu te absolvește de faptul că ești responsabil de felul în care alegi să te folosești de această putere într-o lume reală. Faptul că je suis doar oleacă de Charlie nu dovedește faptul că îngenunchez în fața teroriștilor. Nu, nu, nu. Je suis doar oleacă de Charlie înseamnă că înțeleg realitatea și că aleg să mă folosesc de libertatea mea de exprimare înțelept, pentru lucruri care merită osteneala, atunci când încerc să dovedesc ceva, nu când profit de faptul că niște oameni se enervează în urma unor desene și asta îmi vinde bilete la show. Pentru mine, show-ul nu a meritat osteneala. Pentru mine, Charlie Hebdo nu este numai un martir al liberății de exprimare. Pentru mine, Charlie Hebdo este și exemplul perfect de utilizare neînțeleaptă și inoportună a libertății de exprimare.

Cât despre afirmarea faptului că toți islamiștii sunt teroriști: este o afirmație ignorantă și există milioane de argumente care să susțină asta. A susține că apartenența la o religie a determinat actele de terorism este o simplificare grosolană. Poate cândva o să-mi scriu opinia și despre asta.