Nu m-am putut abține și am scris ceva și despre Roșia Montană. Vreau să clarific de la început faptul că nu am de gând să înșir aici toate argumentele pentru care proiectul RMGC ar trebui respins [puteți găsi aceste detalii aici]. Ceea ce mă fascinează pe mine este maniera în care această problemă este gestionată de clasa politică, în special iscusința dovedită în arta de a modela componenta psihologică. Așadar, frazele ce vor urma vor gravita în jurul acestei teme.
Fie că dăm sau nu crezare teoriei conspiraționiste conform căreia o mână de oameni ar conduce întreaga lume, ar fi stupid din partea noastră să negăm faptul că activitatea politică din România (și nu numai) este infectată de interese personale. Licitații ilegale, contracte inexistente, falsificare de voturi, etc. Este oarecum irelevant dacă aceste mișcări sunt comandate de 10 oameni așezați la o masă rotundă, sau apar natural ca rezultat al lăcomiei atât de caracteristică pentru specia noastră, pentru că, la urma urmei, toate aceste mișmașuri aduc tot felul de beneficii părților implicate. Prin urmare, nu cred că ar exista mari diferențe în comportamentul acestor șahiști atunci când planurile lor sunt puse în pericol.
Cred că putem fi cu toții de acord că situația de la Roșia Montană este un astfel de exemplu de strânsoare de mâini prin locuri ascunse de ochii publicului. Tot felul de săpături în istoria birocratică a acestui proiect dezvăluie din ce în ce mai mult din secretul șahiștilor [un exemplu aici]. Câteva persoane s-au combinat la câteva contracte și vreo două trei promisiuni și s-au pus pe treabă. Totul a mers ca pe roate, până când autobuzele n-au mai putut circula din cauza unei mulțimi de oameni așezați în stradă care strigau ca la galerie că "s-a dat șpagă barosană pentru Roșia Montană".
"Păi mi-ai zis ca n-or să fie probleme!"
"Da șefu', numa' că ăștia nu vor să înceteze. Da' n-ai treabă că rezolvăm noi."
Primul pas a fost să vadă de unde s-au informat toți hipstării ăia din stradă despre șmecheriile astea. Au profitat de faptul că internetul este o sursă de informare oarecum sensibilă la vârsta utilizatorilor (cel puțin în România), și s-au gândit să compenseze prin apelul la populația dependentă de o altă formă de informare, cum ar fi televizorul. Au bătut rapid în tastaturi niște contracte care ofereau sume ridicole pentru a difuza câteva spoturi publicitare cu Sanda Lungu (și, cred eu, liniște în jurnalele de știri despre ceea ce se întâmpla în stradă și mai ales motivul acestor mișcări, dar unii mi-ar spune că-s paranoic) și au sperat că vor câștiga restul poporului de partea lor. Ei bine, hipstării s-au pus pe tipărit ziare cu câteva informații care nu apăreau în acele spoturi și au profitat și ei de faptul că bătrâneii sunt fascinați de ziare gratuite. O fi din cauză că le-au citit, sau din cauza faptului că s-au săturat de toate măgăriile din țara asta, dar bătrâneii care au încercat ei să-i câștige de partea lor aplaudau de la geamuri marșul protestatarilor, ba mai mult, câțiva au ieșit în stradă să țipe și ei că "nu corporația face legislația".
N-au mai putut televiziunile să tacă, mai ales când aveau în fața porții mii de oameni care strigau "Rușine, rușine, rușine să vă fie!". S-a trezit și CNA-ul și a interzis reclamele RMGC pe motivul că "Bă! Ia stai oleacă... Da' ăștia nu încearcă să vândă nimic cu reclamele astea (poate doar gogoși). Asta-i campanie politică agresivă. Și mai și mint!"
"Hmm... ce să facem, ce să facem... Gata! Știu! Hai să facem un referendum și să ciordim voturile!"
"Nu se poate că ar dura prea mult... și câte voturi poți ciordi? Tre' să rezolvăm aici, între noi. Fără popor!"
Și uite-așa s-a născut COMISIA SPECIALĂ (cue dramatic turn) care va investiga cu cea mai mare atenție și dedicație particularitățile acestui proiect și va decide dacă va fi sau nu aprobat. Comisia specială este formată din, ai ghicit, politicieni. Activitatea lor de a salva România de această lege neconstituțională constă într-o serie de întâlniri si discuții, care mai de care mai amânate și mai neconcludente. După declarațiile acestor salvatori, ei vor căuta respingerea legii inițiale. Asta înseamna că vor băga 120391203 de amendamente și mențiuni și alte astfel de portițe care să permită acceptarea legii și, zic ei, să modeleze proiectul în asemenea fel încât societatea românească să îl aprobe. Problema e că protestatarii vor respingerea proiectului în totalitate. Un fel de "du-te în spanac cu exploatarea ta și lasă munții așa cum i-o făcut Dumnezeu". Ei bine cum rezolvăm această diferență de interese? Politicienii vor să treacă legea pentru că vor neapărat să salveze România de insuficiența locurilor de muncă (if you know what I mean) și protestatarii vor să respingă legea pentru că multă cianură și multă moarte.
Ultima încercare a beneficiarilor RMGC este să se joace murdar cu ceea ce se întâmplă între urechile oamenilor. Părerea mea e că planul șahiștilor e să mai zăbovească o țâră, pentru că vine iarna. Pariază pe faptul că frigul va induce oamenilor lehamite și că aceștia vor înceta să mai iasă din casă. Deja se simte. Numărul protestatarilor scade văzând cu ochii. Dar este asta o măsurătoare validă a faptului că poporul începe să accepte acest proiect? În niciun caz. E un efect al neajutorării învățate. Plus că oamenilor le place să se mintă, mai ales când e vorba de un atac la imaginea de sine: "Cu sau fără mine e același lucru. Îi susțin de acasă. Se pune și asta.". E cam la fel cu situația în care îți spui uitându-te în oglindă că "gata, de maine mă apuc de sport!", și efectul acestui gând te face să te simți mai bine cu tine pentru că, în capul tău, deja ești un sportiv. Dar știm cu toții de câte ori am mâncat un ecler în loc să alergăm în jurul blocului.
Care e concluzia? Oricât aș fi de tentat acum să vă persuadez să ieșiți în stradă, pentru că, sincer, acum, mai mult ca niciodată, strada are nevoie de noi, aș face același lucru ca șahiștii despre care v-am vorbit. Rămâne la latitudinea fiecăruia să stabilească cu sine cât este de importantă această bătălie, dar ar trebui să fim conștienți de armele la care recurge clasa politică, pentru că sunt îndreptate în direcția fiecăruia dintre noi.
Eu personal mă bucur să văd atâția oameni care cred în schimbare și în progres și refuză să mai tacă în fața unor titluri fictive. Pe această cale, aș dori să le mulțumesc din suflet celor care pun cotul la muncă și construiesc o lume mai bună în care să crească copiii mei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu